PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Prima premieră după pandemie. Spectacol în sala mare a Teatrului de Nord

Ieri seara, vineri, 18 septembrie, în sala mare a Teatrului de Nord Satu Mare a avut loc prima premieră după pandemie, spectatorii savurând fiecare moment al spectacolului „De la km. 0″, o coproducție a trupelor Mihai Raicu și Harag György.

După câteva luni în care Teatrul de Nord a fost închis, actorii din Satu Mare au avut ocazia să joace pe scena Sălii Mari a teatrului. Publicul a trebuit să respecte regulile de distanţare fizică, însă emoţia revederii cu sala de teatru, precum și emoția puternică transmisă de actori a atras reprezentației ropote de aplauze.

Spectacolul „De la km. 0″, primul spectacol bilingv realizat în coproducție de cele două trupe ale teatrului, are la bază textul „4 piesuțe politice despre dușmani” de Székely Csaba, regizorul Andi Gherghe selectând 3 dintre acestea. Comedie la cote maxime pe teme serioase, spectacolul vorbește despre jocurile politice, despre lupta pentru putere, despre adevăr, minciună și felul în care ne lăsăm manipulați.

Spectacolul a putut fi urmărit și astăzi, dar poate fi urmărit și luni seara, 21 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului de Nord. Spectacolul de luni este organizat de Trupa Harag György.

„De la km. 0″ – TEASER:

Exit mobile version