PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

SITUAŢIE. O singură şcoală din Satu Mare efectuează doar cursuri online

O singură şcoală din Satu Mare efectuează doar cursuri online.

În săptămâna 14-18 septembrie 2020, conform aprobării emise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în județul Satu Mare s-a înregistrat următoarea situație privind scenariile de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar:

251 de unități de învățământ și structuri arondate în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;

17 unități de învățământ și structuri arondate în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;

o unitate de învățământ postliceal în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor elevilor la activități/lecții online.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Sursa: ISJ Satu Mare

Exit mobile version