PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Descinderi în forță la cămătari din Negrești. Polițiștii au confiscat zeci de mii de lei

Astăzi, 13 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Poliției oraș Negrești Oaș, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, au efectuat 2 percheziții domiciliare într-un dosar de camătă.

Astfel, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, a polițiștilor criminaliști și a polițiștilor din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș, au desfășurat o acțiune, pe raza orașului Negrești Oaș, vizând 3 persoane bănuite de comiterea infracțiunii de camătă. În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea confiscării 29.280 de lei, 1.750 de euro, telefoane mobile, cartele SIM precum și o macetă.

Față de doi bărbați, de 45, respectiv 51 de ani, ambii din Negrești Oaș, polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Sursa: IPJ Satu Mare