Ieri, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în colaborare cu polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș, au oprit în trafic, pe raza localității Cărășeu, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 28 de ani, din Eriu Sâncrai.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit într-un locaș special amenajat din interiorul caroseriei autovehiculului, 360.000 de fire de țigări de proveniență ucraineană. Astfel, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a persoanei de la volan, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii asimilate contrabandei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării iar autoutilitara a fost indisponibilizată. Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Sursa: IPJ Satu Mare