PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

INTERVIU. Candidat PSD acuzat că a agresat un tânăr, din cauza unui comentariu. Plângere la Poliţie!

Un candidat PSD din judeţul Satu Mare este acuzat că a agresat fizic un tânăr. Adrian Ciupac a declarat pentru PortalSM că în data de 2 octombrie 2020, în vecinătatea Casei de Modă din centrul orașului Satu Mare a fost agresat de către fostul candidat PSD la Primăria Ardud, Ștefan Melnic.

Acesta l-ar fi înjurat și lovit pe tânărul Adrian Ciupac, pe motivul că acesta și-a expus în mod public opinia legată de campania electorală.

“Acel mesaj conținea o referire la dânșii care candidează la Primăria orașului Ardud și m-am referit că cum să candideze un om care nu a lucrat la viața lui sau a petrecut jumate din viață la restaurante sau la aparate, case de pariuri, chestii de genul. De acolo a pornit tot”, a spus Adrian Ciupac.

 

Întrebat dacă l-a jignit pe Ștefan Melnic prin cuvintele scrise pe rețeaua de socializare, Adrian Ciupac ne spune că: „Nu, absolut nimic. Nici numele nu l-am menționat. Am spus în general”.

Tânărul povestește cum a izbucnit bătaia: „Am fost în centru cu prietena mea, și a venit (n.r. Ștefan Melnic) și m-a luat agresiv de umăr și m-a întrebat “Tu ești Adrian Ciupac?”. I-am spus că DA. M-a dus 10 metri după trecerea de pietoni, a început să-mi dea o palmă. Când a încercat să îmi dea a doua palmă, m-am tras și a vrut să mă prindă de gât”.

Adrian Ciupac a depus plângere la Poliție, ulterior a mers la spital în vederea unei examinări. Tânărul a mers mai apoi la Medicina Legală şi a obţinut un certificat medico-legal din care reiese că are nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale. El este hotărât se se folosească de toate pârghiile pentru a i se face dreptate.

Tânărul are un mesaj pentru cele întâmplate: „Nu mă așteptam la chestia asta din partea lui. Fiind candidat la primărie din partea PSD. Mă așteptam să se comporte cum trebuie, să fie un om matur, nu un om violent”.

Ştefan Melnic neagă şi refuză să acorde un interviu

Candidatul PSD, Ștefan Melnic, a fost contactat de reporterii PortalSM, însă nu a dorit să-și exprime un punct de vedere referitor la aceste acuzaţii. El a spus doar că nu a agresat pe nimeni, că nu îl cunoaşte pe tânăr, însă s-a arătat deranjat de anumite comentarii făcute de acesta.

Urmează ca situaţia să fie clarificată de către poliţişti, urmând să fie audiaţi şi martori.

Pentru a fi mereu informat, abonați-vă paginii PortalSM de pe pagina Facebook.