Consilierul județean PNL, Beniamin Urs, a precizat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că Guvernul României nu își permite să piardă nicio societată comercială, și va găsi soluții pentru problemele actuale.
„Ca şi administrator la o societate comercială, vreau să vă spun că pȃnă anul trecut erau 28 de instituții ale statului care ne controlau si fiecare administrator trăia cu teama aceasta. Anul acesta, avem în sfârșit, o instituție a statului, care ne apără nevoile și vine în sprijinul societăṭilor comerciale, aceasta fiind Guvernul României. Guvernul României, confruntat cu criza aceasta pandemică a venit să sprijine exact acest sector, sectorul economic.
De asemenea, a intervenit inclusiv pentru a ajuta economia, sprijinind IMM-urile cu soluții și bani. În județul nostru a ajuns o sumă de 64.124.000 de lei, bani care au fost alocați de către Guvernul României pentru cei care au avut activitatea suspendată. Să nu uităm de acel sprijin de 41,5 % din salariul brut, acordat angajatorilor pentru reluarea activitățiilor. Guvernul a înțeles acest lucru. Pentru judetul Satu Mare au fost alocati nu mai putin de 43.510.000 de lei, tocmai pentru a sprijini societătile comerciale, iar angajații și angajatorii să nu aibă de suferit.
Trebuie să precizăm faptul că acest Guvern , a lansat si programul prin care cei care care au lucrat de acasa,“ telemuncă “, au fost ajutati cu suma de 2500 de lei pentru achizitionarea unor pachete de dispozitive şi servicii tehnologice necesare desfăşurării muncii de acasă. Beneficiarii acestui program au fost 291 de satmareni, care efectiv au primit o suma totala de 727.500 de lei. La ora actuală Guvernul Romȃniei nu îşi permite să piardă nicio societate comercială, şi va gasi solutii pentru a veni în sprijinul acestora. Ȋntr-adevar, segmentul HORECA este cel mai afectat, dar Guvernul Romȃniei, va acorda sprijinul necesar pentru revitalizarea acestuia. Am încredere în acest Guvern!”, a transmis Beniamin Urs.