PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

COVID-19 | Carantină totală: Mai multe localități din Maramureș, închise de autorități!

Mai multe localități din județul Maramureș au intrat în carantină totală din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus. În localitățile închise de autorități s-a revenit la declarația pe proprie răspundere.

Primele localități care au intrat în carantină au fost Petrova și Vișeu de Jos, închise în data de 26 octombrie, după care a urmat comuna Recea. Aceasta din urmă a intrat în carantină la mijlocul săptămânii trecute, după ce incidența persoanelor infectate cu COVID-19 s-a apropiat de 5 la mia de locuitori. Ultimele două localități închise sunt Groși și Satu Nou de Jos, localități în care incidența cazurilor de noi infectări a ajuns la indicele de 8 la 1.000 de locuitori. Măsura a intrat în aplicare în această dimineață, luni, 2 noiembrie și va fi valabilă pe o perioadă de minim 14 zile.

Slujbele religioase se vor oficializa doar în exteriorul clădirilor, cu prezența a maxim 20 de persoane. S-au suspendat cursurile școlare care presupun prezența ”față în față” pentru toate unitățile de învățământ, cursurile urmând a se desfășura în sistem online. De asemenea, deplasarea locuitorilor se va face pe baza declarației pe proprie răspundere.

,,S-a procedat la stabilirea zonei de protecție prin extinderea arealului comunei, cu o distanță de siguranță de 380 metri, în care se introduc restricții de deplasare (amplasarea de filtre rutiere la intrarea și ieșirea din cele două localități pe drumurile comunale DC182B, DC48 și DC79). Se permite tranzitarea localităților Groși și Satu Nou de Jos de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea / staționarea în această localitate. În aplicarea prevederilor Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659784/2020 privind instituirea carantinei zonale în localitățile Groși și Satu Nou de Jos, județul Maramureș, se aprobă modelul de Declarație pe proprie răspundere din care să rezulte motivul justificat al deplasării, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din hotărâre. Populația din cele două localități va fi informată cu privire la măsura instituirii carantinei zonale prin transmiterea unui mesaj preventiv prin sistemul RO-ALERT”, se arată în comunicatul CJSU Maramureș.

 

Exit mobile version