PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Chef cu peste 30 de tineri spart de polițiști în Satu Mare. Nu au încăput în secție

Chef cu peste 30 de tineri a fost spart de polițiști, azi noapte, în municipiul Satu Mare. O petrecere la care participau peste 30 de tineri s-a terminat, azi noapte, prin intervenția Poliției.

Totul s-a întâmplat într-un apartament de pe strada Alexiu Berinde din municipiul Satu Mare, unde tinerii au organizat o petrecere în toată regula. Polițiștii i-au ridicat pe tineri și i-au dus la secția de Poliție pentru audieri. Fiind foarte mulți, și polițiștii respectând regula de distanțare fizică, o parte din tineri au fost nevoiți să aștepte în fața secției până când au terminat primii dintre ei.

După audieri, polițiștii au aplicat mai multe sancțiuni, organizarea de evenimente private fiind interzisă. Au fost sancționate toate persoanele conform legii 55/2020 cu amenzi între 500 – 2000 lei.

 

Exit mobile version