Milionar din Satu Mare, cadouri pentru 200 de copiii de la orfelinate. Cu toate că în cea mai mare parte a anului, tânărul milionar Stelian Baltă, unul dintre cei mai bogați români din Asia, originar din Negrești-Oaș, își împarte timpul între reședințele din Singapore și Dubai, nici în acest an nu a uitat de copiii și bătrânii din județul nostru și este din nou alături de comunitatea locală din întreg Județul Satu Mare.
După donațiile substanțiale de echipamente de protecție în lupta cu COVID19 (zeci de mii de măști, seturi de combinezoane și kit-uri de testare), făcute în aprilie 2020 la începutul pandemiei în România, la toate spitalele desemnate COVID19 din județul Satu Mare, la Inspectoratul de Poliție Județean, Poliția Negrești-Oaș, precum și la Serviciul de Ambulanță Satu Mare, Serviciul de Ambulanță Negrești-Oaș, de această dată, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, le face o mare bucurie tuturor copiilor defavorizați din toate cele 18 centre rezidențiale din subordinea Direcției Generale De Asistență Socială Și Protecția Copilului din Județul Satu Mare, oferindu-le cadouri celor aproximativ 200 de copii.
De asemenea, generozitatea distinsului filantrop nu se oprește aici.
Peste 200 de persoane în vârstă din toate centrele de bătrâni din Județul Satu Mare(Centrul de Îngrijire și Asistență „Șansa” din Satu Mare și Centrul de Îngrijire și Asistență “Alexandru” din Carei) se bucură de cadourile făcute de Stelian Baltă în această lună magică a sărbătorilor de iarnă.
Printre cadourile făcute în cele 10 localități, se găsesc televizoare, îmbrăcăminte, jucării, produse de igienă personală, produse alimentare, produse de uz personal, tablete de ultimă generație pentru cei mici, etc.
Un gest deosebit de frumos făcut din suflet de către Stelian Baltă pentru copiii defavorizați și pentru bătrânii care se vor bucura de venirea lui Moș Crăciun în acest an. Acest gest filantropic este apreciat de întreaga populație a Județului Satu Mare și ne arată încă odată generozitatea și mărinimia tânărului milionar din Negrești-Oaș.