PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Minoră (12 ani) din Satu Mare, abuzată sexual de tatăl ei. Autoritățile nu au făcut nimic

Doi fraţi, o fată de 12 ani și un băiat de 10 ani, din Satu Mare au fost plasaţi de o judecătoare în casa unui tată abuzator. Vreme de doi ani, copiii au fost bătuţi, umiliţi şi înfometaţi. Statul a stat deoparte şi s-a uitat, titrează Libertatea.

În toamna lui 2014, când părinţii ei au divorţat, Ana* avea 12 ani. Mama i-a explicat atunci că ea trebuie să se mute la ţară, în casa bunicilor, şi că, pentru ea şi fratele ei, ar fi poate mai bine dacă ar locui cu tatăl lor, ca să nu schimbe școala. În teorie, statul ar fi trebuit să o ajute pe mamă, ca să prevină separarea copiilor de ea. În practică, autorităţile n-au făcut nimic şi au aprobat ca cei mici să rămână cu tatăl pe care-l recomanda doar acoperişul de deasupra capului. Într-o zi, o judecătoare a chemat-o pe Ana în biroul ei şi, după ce a închis uşile, a întrebat-o pe fetiţă cu ce părinte ar vrea să rămână, după divorţ.

Când Ana şi Paul*, fratele ei de 10 ani, i-au spus că sunt de acord să stea cu tata, aşa cum ştiau că s-au înţeles părinţii, judecătoarea n-a cercetat mai departe. A pronunţat sentinţa a doua zi. Pe lângă condiţiile precare, o anchetă serioasă ar fi descoperit şi că bărbatul avea probleme cu alcoolul şi devenea agresiv, atunci când se îmbăta. Aproape în fiecare seară, Ana şi Paul mergeau prin barurile din cartier, ca să-l aducă acasă pe tatăl lor care abia se mai ţinea pe picioare. Drept răsplată, bărbatul îi înjura şi îi bătea pe copii. Pe lângă alocaţiile de stat, copiii primeau burse sociale de la şcoală, dar şi o pensie de întreţinere de la mama lor, însă Adrian Z. cheltuia toţi banii pe băutură sau îi băga la „păcănele”.

Într-o seară, în iunie 2016, Adrian Z. s-a întors acasă băut. Cei doi fraţi dormeau. Bărbatul s-a băgat în pat, lângă fiica lui, şi a început să o mângâie şi s-o atingă în zonele intime, în timp ce-i spunea: „trebuie să te învăț şi să te pregătesc pentru când vei fi mare”. Fata de 14 ani a îndurat agresiunea sexuală, paralizată de teamă. Şi pentru că ştia cât de agresiv e tatăl ei, dar şi pentru că, mărturiseşte ea, „îmi era rușine de frățiorul mai mic, care dormea în patul alăturat şi s-ar fi trezit”. A doua zi, Ana i-a spus totul bunicii paterne, dar femeia n-a mers la poliţie şi nici nu s-a dus să-şi înfrunte fiul; i-a zis doar nepoatei să nu mai zică şi altcuiva, ca să nu aibă probleme şi mai mari cu tatăl ei. Dar Ana le-a povestit că a fost agresată sexual şi unei colege de clasă, dar şi celei mai bune prietene, iar trauma ei a rămas, luni de zile, cel mai ascuns secret al lor.

Adrian Z. şi-a agresat din nou sexual fiica în decembrie 2016. După câteva zile, terorizată de gândul că în orice noapte episodul s-ar putea repeta, Ana a sunat-o pe mama ei şi i-a spus totul. Mi-a fost frică să merg chiar atunci la locuinţa fostului soţ, pentru că el este agresiv”, a mărturisit femeia. „Am așteptat până a doua zi, când fetița a ieșit de la școală, și de acolo am mers împreună la poliție.” La 25 ianuarie 2017, a fost deschis un dosar penal. Psihologii de la DGASPC Satu Mare care au evaluat-o pe Ana au stabilit că ea prezintă o „reacție acută de stres pe fondul agresiunii sexuale”, dar şi „o stare profundă de confuzie”.

Ancheta în care era cercetată agresiunea sexuală comisă de Adrian Z. a durat 3 ani şi 4 luni. Iniţial, el a negat totul. După ce a picat testul poligraf, a recunoscut că şi-a abuzat fiica în decembrie 2016, motivând că ar fi confundat-o cu fosta lui soție. La proces însă, bărbatul a recunoscut toate acuzaţiile şi a spus că regretă faptele, iar cauza a fost judecată în procedura simplificată ce reduce cu o treime limitele pedepselor. Infracţiunea de care Adrian Z. e acuzat se pedepsea cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

La 6 octombrie anul acesta, bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Satu Mare la 2 ani și 6 luni de închisoare. Instanţa i-a interzis exercitarea dreptului de a ocupa funcţii publice, dar nu s-a atins de drepturile lui părinteşti.

Sursa: Libertatea

 

Exit mobile version