Mai multe județe din țară, inclusiv Satu Mare, au probleme în alimentarea cu energie electrică, au confirmat surse oficiale din Transelectrica.
Au fost afectate șase județe: Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba și Sibiu. Oamenii spun că le-au fost afectate aparatele electrocasnice. În orașe nu mai merg lifturile, semafoarele și alte utilități alimentate cu energie electrică.
„Este vorba despre o avarie de sistem pe interconexiuni. Deocamdată nu ştim exact cauzele, dar le vom analiza. Este o problemă zonală, în nord-vestul ţării. Alimentarea cu energie a fost restabilită aproape în totalitate în acest moment (la ora 16:20)”, au precizat responsabilii Transelectrica.
Sursa foto: Facebook/Szatmari Tudakozo