Nicolae Ceaușescu, fostul lider comunist al României, ar fi împlinit astăzi 103 ani.
Pe 16 mai 1970, Nicolae Ceauşescu a venit într-o vizită la Satu Mare pentru a vedea cu ochii săi prăpădul lăsat de inundațiile devastatoare ce au lovit Sătmarul la data de 14 mai. Reporterii Portal SM au intrat în posesia unor fotografii de la acea vizită a secretarului general al Partidului Comunist Român.
În cea de-a treia zi de la ruperea digurilor, la Satu Mare a ajuns şi Nicolae Ceauşescu, cel care a dat ordin ca primele locuri unde să se intervină după retragerea apelor să fie fabricile, ca mai apoi să trimită la Satu Mare întreaga companie de construcţii Carpaţi, care a reconstruit oraşul.
Ultima vizita a lui Nicolae Ceauşescu la Satu Mare a avut loc în 1986.
Nicolae Ceaușescu, la balconul actualului Muzeu Județean
Imaginile au fost preluate din Monografia județului Satu Mare, apărută la Editura Argonaut.
El s-a născut pe 26 ianuarie 1918, în localitatea Scornicești, într-o familie de ţărani cu 10 copii. El a ajuns lider al partidului Comunist Român. După Revoluţia din 1989 a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional, iar la 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați în cadrul unui proces sumar de acest tribunal. Au fost condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.