PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Un preot din județul Satu Mare îmbracă și hrănește copiii săraci, din banii săi proprii!

Preotul Gabriel Chereji, paroh ortodox în satul Cuța, județul Satu Mare, a achiziționat, din banii săi propii și din donații, haine și articole de încălțăminte pentru mai mulți copii săraci. Părintele este cunoscut în județ pentru actele sale de caritate, dar și pentru implicarea pe care o are față de comunitatea pe care o conduce. 

„SĂ MULȚUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU BINEFACERILE SALE!
De la copiii care NU au ce avem noi învățăm cât de bogați ne-a făcut Dumnezeu.
Ei se bucură ca de aur atunci când se încălță cu o pereche de încălțăminte îmblănite, iar noi căutăm firma cea scumpă la încălțămintele noastre.
Ei se bucură de haine noi ca și cum ar simții iubirea părintească, iar noi aruncăm la gunoi haine de renume mondial.
Ei se bucură de o ieșire în oraș și de o mâncare bună ca și cum ar fi ultima, iar noi suntem mofturoși cu restaurantul pe care îl alegem.
Ei se bucură de jucării ca și cum ar avea pentru prima oară, iar noi le cumpărăm copiilor noștri ceea ce își doresc.
SĂ NE GÂNDIM MAI DES LA APROAPELE NOSTRU”, a scris preotul Chereji pe pagina sa de Facebook