Polițiștii au organizat, în această dimineață, miercuri, 27 ianuarie un nou protest în faţa Ministerului de Interne şi a mai multor prefecturi din ţară. În Satu Mare, la protestul ce a început la ora 11.00 au participat atât polițiștii, cât și grefierii, nemulțumiți de înghețarea salariilor.
Sindicatul Europol denunță „măsurile de austeritate” ale guvernului condus de liberalul Florin Cîțu.
„Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor, bătaie de joc care a atins limita suportabilităţii. Complementar acestor acţiuni, vom adopta şi celelalte măsuri deja anunţate la începutul anului: vom aplica în continuare avertismente, vom refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vom mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate, iar în final ne vom suspenda activitatea similar magistraţilor”, transmit sindicaliștii.
Polițiștii au scandat mai multe sloganuri, printre care ,,Vrem salarizare, nu discriminare”, ,,Pentru a voastră Ordonanță avem zero toleranță” sau ,,Jos Guvernul”.
La protestul de miercuri au participat și membri din Federaţia Publisind, Sindicatul Diamantul, Decus şi Prolex.
,,Grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor din zona de competenţă teritorială a Curții de Apel Oradea și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum și structurile Teritoriale ale DIICOT și DNA, vor protesta în faţa Prefecturilor din Oradea şi Satu Mare, alături de lucrătorii din cadrul MJ – ANP – Penitenciarul Oradea, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Bihor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, Poliția Municipiului Oradea și Poliția Locală’’, se arată într-un comunicat de presă formulat de către Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, afiliat Federaţiei Publisind.