Magistrații de la Judecătoria Constanța au fost investiți să soluționeze cererea de rejudecare a uneia dintre cele mai mari pedepse date în Constanţa într-un dosar privind uciderea din culpă, scrie Ziua de Constanța. Este vorba despre o condamnare de opt ani de închisoare aplicată tânărului de 33 de ani, din Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare, care a ucis două femei și un copil.
Acesta a fost găsit vinovat de producerea accidentului rutier înregistrat în seara zilei de 21 noiembrie 2018, pe DN 2A, pe podul rutier de la Ovidiu care traversează Canalul Ovidiu – Poarta Albă. Atunci, trei persoane au murit (două femei şi un copil), iar o alta a fost grav rănită. Dosarul privind cererea de rejudecare a primit termen pentru începutul lunii viitoare.
Filmul accidentului
Potrivit Poliţiei Judeţului Constanţa, un autoturism marca Mercedes se deplasa dinspre Mihail Kogălniceanu către Constanţa, iar pe podul rutier din zona localităţii Ovidiu a pătruns pe contrasens, unde a acroşat, cu partea stânga-faţă, un autoturism Hyundai care se deplasa regulamentar din sens invers. În urma impactului, autoturismul marca Mercedes s-a răsturnat, iar evenimentul rutier s-a soldat cu decesul conducătoarei auto, al unei fetiţe de trei ani, copilul acesteia, şi al mamei conducătoarei auto, precum şi cu rănirea unei alte femei, toate din autoturismul care circula regulamentar. Mama şi minora sunt din Constanţa, iar bunica din localitatea Nicolae Bălcescu şi toate se aflau în autoturismul Hyundai.
Şoferul suspectat de producerea tragicului accident ar fi emanat halenă alcoolică. Mai mult decât atât, el a încercat să fugă de la locul accidentului, dar a fost prins de un militar, aflat în timpul liber, şi de un poliţist. Cu privire la acest aspect, în faţa judecătorilor, avocatul inculpatului a declarat că această infracţiune (părăsirea locului accidentului) s-a produs pe fondul unui şoc psihic şi emoţional extrem de puternic, care l-a determinat pe inculpat să nu mai fie coerent nici în gândire şi nici în mişcări, acesta mergând singur pe stradă, fiind de înţeles şocul inculpatului, având în vedere ce s-a întâmplat.
Opt ani de închisoare
Inculpatul a fost trimis în judecată pe data de 11 decembrie 2018. Pe data de 18 iunie 2019, Judecătoria Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea dosarului, a decis condamnarea inculpatului la şapte ani de închisoare pentru ucidere din culpă la pedeapsa de şapte ani închisoare, la un an de închisoare pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice la pedeapsa de un an de închisoare şi la alţi doi ani de detenţie pentru părăsirea locului accidentului. În final, magistraţii au decis contopirea celor trei pedepse cu închisoarea, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, de şapte ani de închisoare la care se adaugă sporul de un an de închisoare. În final, inculpatul s-a ales cu pedeapsa de opt ani de închisoare.
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care a menţinut pedeapsa aplicată de opt ani. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.