Hidrologii au emis astăzi avertizări Cod galben și portocaliu de inundații, valabile pe râuri din județul Satu Mare. Avertizările sunt valabile până marți după-masă la ora 16.00.
Cod galben
În intervalul 07.02.2021 ora 11:00 – 09.02.2021 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior (judeţele Cluj şi Bihor), Crasna (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare).
Cod portocaliu
În intervalul 07.02.2021 ora 11:00 – 09.02.2021 ora 16:00 pe râul Tur – sector aval Ac. Cӑlineşti (sector ȋndiguit – judeţul Satu Mare).
În intervalul 08.02.2021 ora 16:00 – 09.02.2021 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur – bazin amonte Ac. Cӑlineşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Cӑlineşti (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş).