PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șoferi beți și vitezomani, prinși pe șoselele județului. Peste 50 de permise reținute

Peste 50 de permise de conducere au fost reținute de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în acest sfârșit de săptămână.

Astfel, în perioada 5 – 7 februarie, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și desfășurat mai multe acțiuni în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, pe raza județului Satu Mare. Ocazie cu care aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ  130 000 de lei și au ridicat 8 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 55 de conducători auto, astfel:

Șoferi beți pe drumurile din județ

Sâmbătă, 6 februarie, în jurul orei 01.00, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, au depistat un tânăr, de 24 de ani, din județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Oar, având permisul de conducere reținut.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat.

Tot la data de 6 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei au depistat un bărbat, de 44 de ani, din Dindești, care se afla la volanul unui autoturism pe raza localității de domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană sub influența băuturilor alcoolice.

Ieri, 7 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat un bărbat, de 40 de ani, din Petea, care se afla la volanul unui autoturism pe raza localității Satu Mare, sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: IPJ Satu Mare