PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Stradă plină de noroi și bălți într-o comună din județ. Oamenii așteaptă ”pietrișul promis”

Stradă plină de noroi și bălți într-o comună din județul Satu Mare. O sesizare a fost făcută de un cititor PortalSM care ne spune că s-au tot făcut promisiuni că problema va fi rezolvată, însă deocamdată nu s-a întâmplat nimic iar oamenii sunt nevoiți să umble prin noroaie. ,,Așteptăm pietrișul”, spune o localnică.

Este vorba despre strada Iepurașilor din comuna Botiz, acolo unde oamenii așteaptă de ceva timp pietrișul mult promis de Primărie. Strada este aproape impracticabilă, iar situația este și mai gravă în  zilele de ploaie când drumul este plin de noroi și de bălți.

,,Așa arată strada Iepurașilor. Așteptăm pietrișul care ni s-a promis de la Crăciun încoace. Sperăm că va sosi în curând, a declarat o localnică”, pentru PortalSM.