PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Sute de ciori pe bulevardul Cloșca! Au „invadat” copacii și brăduții

Sute de ciori au fost filmate, astăzi, în zona Burdea și pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare. O vorbă populară spune că ciorile aduc zăpadă, în cazul de față se pare că s-a întâmplat exact așa. 

Pe lângă zgomotul pe care îl fac, ciorile lasă în urma lor o mare mizerie. Autoritățile au încercat până acum mai multe metode pentru a scăpa de ciori, însă niciuna nu a avut efect în totalitate.

 

O variantă ar fi că această colonie de ciori se află în căutarea hranei, sau ar putea migra. Potrivit experţilor, ciorile sunt specii sedentare, dar în lipsă de hrană şi în condiţii meteo nefavorabile pot migra. Sunt monogame, se reproduc în lunile martie-mai. Este cunoscut faptul că păsările din familia Corvidelor se împerechează toată viaţa cu un singur partener, ele căutându-şi o altă pereche doar în cazul în care aceasta este capturată sau este ucisă.