PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Acuzat de șantaj, Mircea Govor a fost achitat de judecători. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Oradea a admis, marți, apelul declarat de Mircea Govor și a decis să-l achite pe acesta pentru singura acuzație de șantaj pentru care fusese condamnat în primă instanță la 2 ani de închisoare cu suspendare, titrează BihorJust.ro.

Curtea de Apel Oradea a respins apelul DNA, dar le-a admis pe cele declarate de Mircea Govor și un alt inculpat, Constantin Mirel Vlas. Instanța a desființat sentința Tribunalului Satu Mare prin care Govor a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru unul dintre cele trei capete de acuzare și l-a achitat pe acesta în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală – fapta nu este prevăzută de legea penală.

Instanța de apel a înlăturat și dispoziția de confiscare specială de la Mircea Govor a sumei de 124.800 de lei și a ridicat sechestrul asigurator asupra unor bunuri deținute de acesta. Achitarea de azi se referă la o acuzație de șantaj pe care procurorii DNA Oradea susțineau că Mircea Govor ar fi comis-o în perioada aprilie-mai 2010.

,,Folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații cotidiene locale, în prezența inculpatului Vlas Mirel, administrator al unei societăți comerciale, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că, în ziarul respectiv, vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.  În continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea omului de afaceri să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment și care erau organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice”, se arăta într-un comunicat al DNA Oradea.

Anchetatorii anticorupție susțineau că această conduită i-ar fi creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, ar fi acceptat o solicitare alternativă pe care ar fi formulat-o Mircea  Govor Mircea Vasile, ”respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpat. Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului.”

În privința lui Mirel Vlas, Curtea de Apel Oradea a decis modificarea temeiului de achitare pentru infracțiunea de complicitate la șantaj, din art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedura penală (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea), în art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Sursa: BihorJust.ro