Un bărbat care ar fi mers cu mașina de la Carei la Oradea, a murit după ce i s-a făcut rău pe drum. Incidentul s-a petrecut joi, pe raza localității bihorene Cadea.
Cel care a anunțat incidentul la 112 a fost chiar fiul victimei, care se afla la volanul autoturismului, bărbatul fiind pasager, pe locul din dreapta. Bărbatul mergea de la Carei înspre Oradea, unde ar fi vrut să ajungă la spital.
„În dispecerat a fost primit un apel prin 112, prin care se solicita intervenția echipajelor medicale pentru salvarea unui bărbat, pasager într-un autoturism, căruia conform apelantului i s-a făcut rău, fiind în stare de inconștiență. La fața locului au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri, un echipaj de pompieri militari paramedici din cadrul stației de pompieri Săcueni și elicopterul SMURD (care era în zonă -n.r). Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat că victima se afla în stop cardio-respirator și au procedat de urgență la efectuarea manevrelor de resuscitare”, informează IPJ Bihor.
La fața locului a ajuns și medicul de pe elicopter, dar în pofida manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul bărbatului.