PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sistem modern de iluminat, cu fonduri europene, la Negrești-Oaș. S-a semnat contractul

Orașul Negrești-Oaș va avea iluminat public modern, investiția fiind de peste 19 milioane de lei. Contractul a fost semnat astăzi, iar finanțarea se va face cu fonduri europene.

,,Un pas important pentru rezolvarea problemelor privind iluminatul public din orașul Negrești-Oaș l-am făcut ieri, după o perioadă îndelungată de demersuri administrative și birocratice, prin semnarea contractului de finanțare din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 pentru „Eficientizarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în orașul Negrești-Oaș, în valoarea totală de 19.639.100,12 lei”, a anunțat astăzi primarul Aurelia Fedorca, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Proiectul „Eficientizarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în orașul Negrești-Oaș” are ca obiectiv principal atât extinderea rețelei de iluminat acolo unde este nevoie pentru a acoperi toate străzile și zonele incluse în aria administrativă a orașului cât și modernizarea rețelei existente. Al doilea obiectiv important al proiectului este ridicarea nivelului iluminării la cel prevăzut în standardele europene. Toate aceste obiective au ca scop  creșterea  nivelului de confort al locuitorilor, îmbunatățirea securității și a siguranței cetățenilor pe timp de noapte, scăderea actelor antisociale și a furturilor, precum și  scăderea riscului de accidente rutiere. Un alt efect va fi reducerea consumului de energie electrică și a costurilor de întreținere și mentenanță ale sistemului.

Rețeaua de iluminat public afectată de proiect este instalată pe 2035 de stâlpi aparținători rețelelor comune de 0,4kV, aflați pe cele 79 de străzi care însumează o suprafață totală de 130 km2. Lungimea totală a rețelei de iluminat este de aproximativ 75,45 km și se va extinde cu aproximativ 2,52 km dupa realizarea investiției, iar aproximativ 1,70 km de rețea se vor înlocui și moderniza.

Obiectivele care vor fi atinse prin eficientizarea sistemului de iluminat public sunt următoarele:

1.Reducerea consumului de energie electrică și implicit al emisiilor de CO2;

2.Scăderea cheltuielilor generate de iluminatul public;

3.Realizarea unui iluminat la nivelul întregului oraș, care să respecte prevederile standardului European în iluminatul public SR EN 13201/2015.

Exit mobile version