PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ministrul Tineretului și Sportului dă asigurări. Hotelul Sport va fi transferat Primăriei Satu Mare

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, s-a întâlnit miercuri, 3 martie, la București, cu ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novak. La întâlnire au mai participat senatorul Turos Lorand, deputații Magyar Lóránd și Nagy Szabolcs.

Temele abordate în cadrul întâlnirii au fost legate de:

,,În ultimii patru ani am făcut numeroase demersuri pentru transferul către Primăria Municipiului Satu Mare a Hotelului Sport, aflat în stare avansată de degradare, dar acțiunile noastre au fost blocate la nivelul MTS. Acum, avem promisiunea domnului ministru Carol-Eduard Novak că transferul se va face cât mai rapid pentru ca Primăria să salveze acest hotel de la distrugere și să-l redea sportivilor. Totodată, avem sprijinul domnului ministru pentru reînființarea la Satu Mare a Centrului Olimpic de Scrimă, ca o recunoaștere a valorii școlii sătmărene de scrimă”, a declarat primarul Gábor Kereskényi.