PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Se menține codul roșu în Vama Petea. Trafic infernal

Se menține codul roșu pentru camioane la Vama Petea, timpul de așteptare fiind în aceste momente de peste trei ore. Traficul intens este prezent pe sensul de ieșire din România.

Cod Roşu de coadă la camioane pe sensul de ieşire din ţară prin vama Petea. Potrivit aplicației Trafic Online, șoferii de TIR au de așteptat 300 de minute pentru a ieși din țară.

Ce spun autoritățile:

,,Ca urmare a faptului că se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru a intra în Ungaria, iar autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare pentru acest tip de mijloace de transport, în prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a contactat autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze inclusiv suplimentarea personalului de către partea ungară, precum şi deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea automărfarelor”, au anunțat ieri reprezentanții Poliției de Frontieră.