PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Tractoarele Florisal trebuie să dispară în şase luni. Utilaje Euro 6!

Tractoarele Florisal trebuie să dispară în şase luni, conform noului contract de salubrizare. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat joi seara, la emisiunea PortalSM LIVE, că după doi ani de procese, contestaţii şi deliberări, oferta Florisal a fost declarată câştigătoare.

Cel de-a doilea ofertant poate contesta licitaţia, dar este puţin probabil să mai aibă câştig de cauză din moment ce toate etapele procedurii au fost deja contestate. În aceste condiţii, cel mai probabil va fi încheiat un nou contract pe o perioadă de 10 ani cu Florisal, iar contractul prevede ca utilajele firmei să fie doar euro 6.

“Reiese conform punctajului că a câștigat operatorul actual. Nu prea cred că se va schimba, pentru că a fost dezbătut de către comisie. Dacă ne raportăm la acest punctaj, denotă faptul că din punct de vedere financiar au avut ofertă bună. Eu mi-aș dori să avem cât mai repede un operator. Nu mă interesează cum se numește operatorul, mă interesează să opereze conform caietului de sarcini. Și noul caiet de sarcini, nu este și nu va fi cum a fost și cum se operează actualmente. Nu vom mai da voie la tractoare din vremea lui Pazvante Chioru! Numai cu utilaje și masini Euro 6 diesel! Toți ofertanții au trebuit să prezinte niște anexe cu dotările și utilajele pentru care ei au facut antecontract. Acest antecontract care va rămâne definitiv câștigătorul, trebuie să opereze, trebuie să activeze aceste antecontracte și să cumpere aceste dotări, care vor fi nou nouțe și va trebuie să opereze cu aceste mașini euro 6 diesel. Perioada de conformare este de 6 luni, în care el (nr: operatorul) trebuie achiziționeze toate utilajele și dotările cu care va opera în această perioadă. Nu este chiar așa de neagră situația cum cred unii. Daca comparăm cu alte orașe, au făcut cât de cât față. Dar cu aceste utilaje …. și disconfortul fonic care produc aceste tractoare … tot timpul este loc de mai bine”, a declarat primarul, la PortalSM LIVE.

El a explicat că în cazul neconformării există varianta rezilierii contractului. După intrarea în vigoare a noului contract se va implementa şi colectarea selectivă.

“Va trebui să incepem și colectarea selectivă, care va fi un efort nu numai pentru operator, dar și pentru populație. Pentru că și noi trebuie conștientizăm acest lucru. Trebuie să înțelegem că va trebui să colectăm deșeurile, gunoaiele menajere în patru sau cinci fracții”, a mai spus primarul.

Oferta Florisal, de 230 milioane lei

Florisal a depus o ofertă în valoare de 203.156.411,55 lei faţă de cea de-a doua ofertă în valoare de 230.193.463,75 lei. Dacă la partea tehnică ambele societăţi au obţinut acelaşi punctaj, diferenţa a fsot făcută de preţ.

Florisal a obţinut un punctaj total de 97,19 puncte în vreme ce firma din judeţul vecin 64,48 puncte. Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 10 ani şi impune dotări cu GPS a autospecialelor dar şi o normă de poluare de minimum euro 3.

Noul operator, pe cheltuiala proprie, va amenaja pe amplasamentul punctelor de colectare existente, 213 puncte de colectare supraterane închise, pentru a asigura colectarea separată în cinci fracții.

Punctele de colectare supraterane pentru colectarea selectivă a deşeurilor vor fi modulare, vor avea fante de introducere pentru securizare şi posibilitatea ulterioară de dotare cu sistem de identificare a generatorului de deşeuri, închidere electronică, sisteme de supraveghere video şi sursă proprie de energie electrică. Acestea vor fi dotate cu recipienţi standard de 1,1 mc.

Exit mobile version