Vineri, 16 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, au fost sesizați de către un bărbat, de 65 de ani, din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 16.30, în timp ce se deplasa strada Independenței, din Satu Mare persoane necunoscute profitând de neatenția lui i-ar fi sustras din plasa pe care o avea asupra lui portofelul, cauzându-i un prejudiciu total în valoare de 3.500 de lei.
La scurt timp de la sesizare, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au reușit identificarea a două persoane de 18, respectiv 43 de ani, ambele din municipiul Satu Mare ca fiind bănuite de sustragerea portofelului mai sus menționat. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt în vederea cunoaşterii şi documentării întregii activităţi infracţionale.
Sursa: IPJ Satu Mare