PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Drum vechi de 2000 de ani, descoperit pe șantierul Autostrăzii Transilvania

Un drum roman, vechi de aproape 2000 de ani, conservat aproape în întregime, a fost descoperit pe tronsonul 3 din Autostrada Transilvania.

Arheologii din zona localității sălăjene Sutoru au găsit un drum roman foarte bine conservat pe tronsonul 3B din Autostrada Transilvania, în județul Sălaj, unde se lucrează în prezent. Acesta este aproape intact și datează de aproape 2.000 de ani, au estimat arheologii.

Deşi descoperirea arheologică este una importantă, drumul fiind conservat aproape în întregime, lucrările la autostradă vor continua, drumul urmând să fie pozat şi înregistrat ulterior într-o bază de date a descoperirilor arheologice. Porțiunea de drum s-a aflat la câteva zeci de centimetri sub pământ.

Din păcate, drumul vechi va fi distrus din cauza lucrărilor la Autostrada Transilvania care va trece prin acel loc. Oprirea lucrarilor ar fi avut loc doar in cazul unei descoperiri extraordinare, cum ar fi fost in cazul descoperirii unei cetati, scrie publicatia Bihoreanul.ro.

In apropiere de drumul roman se afla si Castrul roman Optatiana, pentru care arheologii Comisiei Nationale Limes, care se ocupa de monitorizarea siturilor ce compun Frontiera Imperiului Roman, au cerut Ministerului Transporturilor inca din 2019 modificarea proiectului tronsonului Autostrazii Transilvania. Asta deoarece Castrul roman Optatiana este propus a fi inclus in patrimoniul UNESCO.

Exit mobile version