PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Mircea Govor dorește să redevină preşedintele PSD Satu Mare

Mircea Govor

Mircea Govor

Mircea Govor doreşte să redevină preşedintele PSD Satu Mare, după ce a fost achitat în dosarul în care a fost trimis în judecată. El a declarat la emisiunea PortalSM LIVE, moderată de jurnalistul Gil Pietrar, că îşi doreşte această funcţie şi că se va întoarce la şefia PSD Satu Mare dacă îl vor accepta colegii.  

Fostul lider PSD a spus că a fost forțat de împrejurări să plece din funcția de președinte, iar după ce a fost achitat ar fi normal să revină în funcția filialei județene a PSD.

“Nu mă mai gândesc, nu este ăc nu vreau. În condiţiile în care colegii mei mă vor accepta, mă voi intoarce înapoi. Clar! Deci îmi doresc lucrul acesta. (…) Partidul nostru este un partid greu de condus, nu este uşor, e cel mai mare partid din România. Colegii sunt mulţi”, a declarat Govor.

El consideră că majoritatea colegilor săi de partid au înţeles situaţia.

“Primul lucru, vreau să fac armonie, bună înţelegere, unitate în partid. Să devenim ceea ce am fost. Să nu se mai vorbească Satu Mare că sunt două, sau trei, sau patru sau cinci găşti. Asta e ruşinos când auzi într-o organizaţie”, a arătat Mircea Govor.

În opinia sa, nu mai trebuie să plee nimeni din PSD, după ce anumite persoane precum Octavian Petric, au plecat, astfel că partidul “s-a curăţat”.

“Toţi colegii mei care sunt acum în PSD trebuie să rămână. Partidul, după părerea mea e curăţat de uscături. O singură persoană mi-o doresc să vină înapoi, e primarul din Tăşnad, Adi Farcău. În rest, pe niciunul”, a mai spus Govor.

Exit mobile version