Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi că, potrivit unei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică, ar fi posibil accesul taţilor în spitale, la naşteri, dar numai cu respectarea anumitor condiţii sanitare, titrează Hotnews.
„Am dat, de exemplu, în cursul acestei săptămâni, o informare, transmisă de către colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, la solicitarea noastră, informare care permite accesul taţilor la naşterea copilului. În anumite condiţii, evident”, a spus ministrul.
Ministrul Sănătăţii a menţionat că, pe parcurs, în funcţie de modul în care se vor adapta spitalele fluxului de pacienţi, va fi permis şi accesul altor aparţinători.
„Dar acum, în acest moment, accesul aparţinătorilor înseamnă un efort suplimentar de verificare, de echipare a aparţinătorilor, efort care vine tot pe umerii personalului medical care a fost deja destul de greu încercat în ultimul an şi jumătate”, a arătat Ioana Mihăilă.
Potrivit recomandărilor emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), o persoană desemnată de gravidă poate fi prezentă în sala de naştere dacă aceasta solicită în prealabil acest lucru şi în condiţiile impuse de unitatea sanitară unde are loc naşterea. Acestea se aduc la cunoştinţă din timp gravidei, în condiţiile în care naşterea este programată, în serviciile de primiri urgenţe sau la ultimul control la medicul obstetrician, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.
Persoana desemnată trebuie să fie clinic sănătoasă, să nu prezinte semne clinice de infecţie respiratorie acută şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
- este vaccinată anti-COVID-19 şi are cel puţin 10 zile de la vaccinarea completă;
- are un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte;
- a trecut prin infecţia SARS-CoV-2 şi nu au trecut mai mult de 90 de zile de la confirmare.
„Persoana desemnată trebuie să fie echipată corespunzător, cu halat de unică folosinţă, botoşi, capelină, mască, vizieră şi mănuşi de unică folosinţă asigurate de spital. Personalul medico-sanitar care asistă la naştere trebuie să ceară aceste dovezi de la persoana desemnată să asiste la naştere şi să le ataşeze fişei de internare a gravidei. Triajul epidemiologic şi solicitarea documentelor se realizează de către personalul secţiei de obstetrică-ginecologie”, precizează MS.
Sursa: Hotnews