Duminică, 4 iulie, de la ora 19.00 la scena amplasată în Piața Rudolf Fatyol (Turnul Pompierilor), va avea loc spectacolul de muzică folk „Trubadurii din Turn”.
Evenimentul este organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.
În cadrul evenimentului vor concerta: Ducu Bertzi și Valentin Moldovan, membri marcanți ai Cenaclului Flacăra precum și folkistii sătmăreni: George Negrea și Diu Oșan, Adrian Lupescu, Raluca Dumitru și Loredana Morar. Intrarea este liberă!