PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi minori s-au ales cu dosar penal. Au furat două carduri și au mers la cumpărături

Ieri, 19 iulie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au identificat 2 minori, de 14, respectiv 15 ani, din județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt și efectuarea de operațiuni bancare frauduloase

În fapt, la data de 16 iulie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați, de către o femeie, de 22 de ani, din Carei, despre faptul că autori necunoscuți i-ar fi sustras din autoturism, portofelul în care se afla o sumă de bani, acte personale și 2 carduri bancare, de pe care, ulterior, ar fi sustras diferite sume de bani, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 400 de lei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de furt. Este vorba despre 2 minori, de 14, respectiv 15 ani, ambii din județul Bihor. Prejudiciul a fost recuperat  în proporție de 80%.

Verificările în cauză continuă, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version