Cerşetorii se dau victime ale inundaţiilor. Aveţi mare grijă cui deschideţi uşa şi cui daţi bani. O cerşetoare a reuşit să păcălească zeci de sămăreni că este o victimă a inundaţiilor, mai exact că i-a fost distrusă casa, şi a primit astfel sume importante de bani.
O sătmăreancă înşelată a povestit pentru PortalSM cum s-a petrecut totul.
Pentru că pe stradă sunt reperate foarte repede de către echipajele Poliţiei Locale, cerşetorii au început să intre în scări de blocuri şi să sune la uşi.
O femeie, de circa 50 de ani, a luat la rând scările blocurilor din Micro 16, cartierele Carpaţi şi Micro 17. Sună la uşi şi se prezintă drept o victimă a inundaţiilor, spune că nu mai are locuinţă şi cere bani sau diferite obiecte din casă pentru a-şi reconstrui casa.
“Femeia cere bani, bijuterii sau lucruri de valoare. I-am dat 20 de lei, mai mult ca să scap de ea. Avea un carnetel în care fiecare persoană îşi trecea suma şi am observat că au fost persoane care i-au dat 50, 100, 200 de lei. Ulterior am aflat că este cerşetoare. Rog oamenii să fie foarte atenţi la cine deschid uşa, mai ales să vă informaţi bătrânii. Cerşetorii sunt foarte insistenţi şi ca să nu fie prinşi de poliţie intră în scările blocurilor”, ne-a spus sătmăreanca.
Cerşetoarea a fost prinsă de poliţie şi ridicată pentru audieri.
Dacă ai surprins un eveniment care poate deveni ştire, te rugăm să ne trimiti fotografii sau video pe Facebook sau whatsapp la numărul: 0740 146 555.