PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tabără de vară pentru copiii din cartierul Sătmărel

Copiii din cartierul Sătmărel care nu au fost în tabără în această vacanță, au posibilitatea să participe la activitățile pe care Direcția de Asistență Socială, în parteneriat cu Asociația Stea le organizează în cadrul Taberei de vară ,,EDUCACTIV ”.

Tabăra de zi se desfășoară la Căminul cultural Sătmărel, pe toată perioada vacanței de vară, cu sprijinul mai multor grupe de cercetași voluntari din Franța. Locurile pot fi ocupate de toți copiii care au vârste cuprinse între 5-7 ani, respectiv 13-17 ani. Sunt disponibile 50 de locuri, fiind formate două grupe care vor participa la activități dedicate vârstei lor.

Participarea la tabăra „EDUCACTIV” este gratuită pentru copiii din Sătmărel, iar cererile de înscriere se depune la Căminul cultural din Sătmărel în zilele de luni – joi, în intervalul orar 13.00 – 15.00.

ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE INFORMALĂ

Zilnic, de luni până joi, între orele 13.00 – 16.00 copiii au parte de activități de literație și numerație derulate prin metode de educație nonformală în vederea dezvoltării abilităților de scris, citit și socotit prin joc și activități interactive dar și de ateliere culturale și artistice, în care copiii au ocazia să-și dezvolte o gamă variată de abilități cum ar fi motricitatea, comunicarea, spiritul de echipă, respectarea regulilor, etc.

Una dintre activitățile preferate de copii este dansul, un prilej excelent de socializare și exprimare a emoțiilor, activitate organizată de către expertul local pe problemele romilor, din cadrul DAS Satu Mare, Diana Tripon. Astfel, în zilele de marți și joi de la ora 15.00, aceasta pregătește 2 grupe de copii.

,,Acest program de vară s-a născut din dorința de a veni în sprijinul copiilor din Sătmărel. Ne-am dorit în acest an să organizăm o tabără și pentru acești copii, după ce în anii trecuți am organizat tabere pentru copiii din municipiul Satu Mare. Tabăra este începutul colaborării pe termen lung cu Asociația Stea și avem aceleași scopuri: creșterea interesului pentru educație și școală, a formării și consolidării unor cunoștințe și dezvoltarea abilităților de interacțiune în grup pentru copiii aflați în situații de vulnerabilitate din Sătmărel. Pe de altă parte, ne dorim să sensibilizăm comunitatea marginalizată din acest cartier, cu privire la importanța educației și a mijloacelor de susținere a școlarizării copiilor lor”, a declarat Adrian Bălaj, directorul DAS Satu Mare.

Această colaborare dintre Direcția de Asistență Socială Satu Mare și Asociația Stea prevede, de asemenea, cartografierea nevoilor din zona urbană marginalizată a cartierului Sătmărel realizată de către echipele mixte ale partenerilor precum și de activități de informare și sensibilizare a familiilor cu privire la importanța educației.

Exit mobile version