PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Copil de 8 ani din Satu Mare, mort în piscina unei pensiuni

Un copil de 8 ani din judeţul Satu Mare a murit înecat în piscina unei pensiuni din localitatea bihoreană Remeţi.

Nefericitul eveniment a avut loc în cursul zilei de luni, iar din primele informaţii reiese că micuţul ar fi căzut în piscină şi nu l-a observat nimeni.

“Familia venise din Satu Mare să petreacă concediul împreună cu băiețelul de 8 ani la o pensiune de la poalele Munților Apuseni. Potrivit unor surse din anchetă, micuțul ar fi căzut accidental de pe marginea piscinei. Chiar dacă apa nu depășea mai mult de un metru și jumătate, pruncul nu știa să înoate și nimeni nu și-a dat seama că a căzut în apă”, transmite Kanal D.

Copilul a fost observat foarte târziu

Copilul a fost observat de alți turiști pe fundul bazinului abia după zece minute. Imediat au încercat să îl resusciteze, însă nu a mai putut fi salvat.

La faţa locului au intervenit medicii cu elicopterul SMURD din Jibou, în speranța că micuțul va răspunde manevrelor și va putea fi transportat de urgență la spital.

Polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă și încearcă să afle cum s-a petrecut tragedia.

Exit mobile version