PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi polițiști din Satu Mare au salvat de la moarte un bărbat. Au intrat într-o casă în flăcări

În cursul nopții trecute, în jurul orelor 00:40, agent de poliție Balint Szilard și agent de poliție Gălpâian Paul din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului, au salvat o persoană aflată în anexa unui imobil, în care izbucnise un incendiu.

La data de 19 august, în jurul orelor 00:40, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre faptul că la un imobil situat în localitatea Culciu Mare, a izbucnit un incendiu.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, o anexă din spatele imobilului fiind cuprinsă de flăcări.  Polițiștii au pătruns în interiorul anexei, de unde au extras un bărbat de 45 de ani.

Astfel că, până la sosirea echipajelor I.S.U. Satu Mare polițiștii au îndepărtat victima de la locul incendiului.

Bărbatul a  fost preluat de echipajul medical și transportat la spital, pentru a i se efectua investigațiile de specialitate necesare.

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version