PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FĂRĂ MILĂ. Bătrână de 82 de ani înşelată de un afacerist cu maşină luxoasă

Un aşa zis om de afaceri  din municipiul Satu Mare a ţepuit o bătrână de 82 de ani cu suma de 1.600 de lei. Totul a început în primăvara acestuia când femeia a hotărât comande la o uşă, să plătească avansul, dar în schimb nu a primit nimic. Întreaga poveste a fost relatată pentru PortalSM de către nepotul acesteia.

Femeia, din localitatea Noroieni, comuna Lazuri, şi-a adunat bani din pensia de câteva sute de lei iar în primăvara acestui an a luat decizia să îşi schimbe o uşă. Reprezentantul unei firme din Satu Mare i-a făcut o ofertă, femeia a plătit un avans de 1.600 de lei, iar din luna martie nu a livrat nici uşa şi nu a restituit nici avansul.

“Bunica a pus deoparte câte 100 – 150 de lei în fiecare lună şi a adunat bani de o uşă din pensia de 800 de lei. A venit acest domn, care mai lucrat în vecini, i-a luat avansul, fără să îi dea nicio hârtie, şi de atunci ne tot poartă pe drumuri. Acum nu ne răspunde la telefon, sau dacă răspunde spune că nu poate vorbi şi ne închide. L-am căutat la firmă dar e de negăsit, spune că e plecat din localitate când de fapt e acasă. Se laudă cu maşini luxoase când de fapt nu poate onora comanda şi nici nu poate restitui un avans de 1.600 de lei către o bătrână”, a spus nepotul femeii.

Întreaga familie este foarte afectată de acest caz, mai ales că în cei 82 de ani de viaţă bărâna nu a mai păţit aşa ceva.  Urmează ca familia să depună plângere la Poliţie pentru înşelăciune.