PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Model demn de urmat! Sătmăreancă, șefă de promoție la Academia Forțelor Aeriene

O sătmăreancă este șefă de promoție în cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov. Teodora Cardoș este șefă de promoție la specializarea Meteorologie aeronautică și spune despre ea că s-a construit suficient de puternică încât să facă față fiecărei etape.

Teodora Cardoș este absolventă a colegiului militar din Alba Iulia, promoția 2018. Pregătită să își înceapă cariera de ofițer în cadrul Forțelor Aeriene, Teodora își amintește zâmbind de anii de liceu și aseamănă colegiul militar cu un carusel de experiențe, care nu doar a pregătit-o pentru viață, ci i-a adus și prietenii extraordinare.
„Privind în urmă, zâmbesc. Acum șapte ani am avut curajul de a-mi îndrepta pașii spre Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Îmi recunosc naivitatea vârstei de 14 ani, credeam că urma să fie ușor, să fie o plimbare lină, fără prea multe tribulații. Însă, am intrat fără să-mi dau seama într-un carusel de experiențe. Pe parcursul celor patru ani am avut ocazia să lucrez cu niște profesori deosebiți, fiecare dintre ei lăsa câte puțin din sufletul său în fiecare oră de curs, reușind astfel să ne pregătească, nu numai pentru un viitor test, ci și pentru cel mai greu examen pe care urma să îl susținem, cel cu însăși viața. Am cunoscut cadre militare care au dat dovadă atât de exigență, cât și de bunătate și înțelegere atunci când a fost cazul. Am ales din fiecare ce era mai bun pentru a forma un portret al ofițerului care urma să devenim. Cel mai mare “Mulțumesc!” trebuie să i-l adresez colegiului pentru prieteniile extraordinare pe care le-am legat acolo, fiecare clipă dificilă petrecută împreună, întărea și mai mult legătura pe care o formasem deja cu oamenii pe care i-am întâlnit”, mărturisește Teodora.
La absolvirea colegiului militar, Maria s-a îndreptat spre Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” din Brașov pentru a-și desăvârși pregătirea începută la Alba Iulia, iar acum este pregătită să-și înceapă cariera de ofițer în Armata României. Este convinsă că toate experiențele trăite până acum o vor ajuta să facă față cu succes provocărilor meseriei.
„Am ales acum trei ani Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” din Brașov pentru a continua ceea ce începusem în liceu. Puțin mai matură și cu o altă perspectivă, mă simțeam pregătită și entuziasmată pentru ceea ce urma. Academia a fost martora procesului de formare a persoanei care sunt azi, mi-a creionat alte scopuri, mi-a adus exemple de “așa nu” și “așa da”, mi-a oferit ocazia să cunosc profesioniști în domeniu și m-a învățat că mereu există loc de mai bine. Urmează ani și mai încărcați de provocări, dar am îndrăzneala să cred că prin tot ce am trăit până acum, m-am construit suficient de puternică încât să fac față fiecărei etape. Sunt recunoscătoare pentru tot ce-a trecut, fericită că am ocazia să trăiesc “clipa de acum” și plină de elan pentru ceea ce va veni”, spune sigură pe ea sublocotenent Teodora Cardoș.
Exit mobile version