Zborul Satu Mare – Paris a decolat cu întârziere, astăzi, de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Pasagerii au fost ținuți la sol mai multe ore, informează Jurnalul de Satu Mare.
Potrivit sursei citate, oamenii s-au plâns că zborul Satu Mare – Paris, programat astăzi, la ora 14.20, a întârziat mai multe ore. Călătorii nu au fost informați cât va dura această întârziere și nici ce a cauzat-o. ,,Suntem peste 20 de persoane care am plătit bilet, in jur de 200 de euro pe persoana. Și nu au avion acuma. Stau oamenii aici neinformați. Nu anunța nimeni nimic”, a declarat pentru Jurnalul de Satu Mare, pasagerul V.Boje.
Reprezentanții companiei HiSky, cea care operează zborul, au anunțat că au fost anumite probleme pe aeroportul din Paris, care au dus la întârzierea zborului cu destinația Satu Mare. Fiindcă aeronava nu a plecat la timp, nici nu a ajuns la ora stabilită pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Aeronava a ajuns la Satu Mare în jurul orei 17.30.
Sătmărenii sunt nemulțumiți de lipsa de comunicare. Oamenii susțin că pentru cei aproximativ 200 de euro dați pe un bilet, măcar câteva explicați meritau, printre pasageri aflându-se și copii, dar și persoane mai în vârstă.
Sursa: Jurnalul de Satu Mare