PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare, în topul județelor cu cea mai bună calitate a aerului

Satu Mare se află în top 5 județe cu cea mai bună calitate a aerului, conform unui studiu Airly, un start-up în domeniul tehnologiei curate. Covasna, Ilfov şi Iaşi sunt printre cele mai poluate judeţe din România, alături de București, în timp ce județe precum Harghita, Galaţi sau Satu Mare se pot lăuda cu o calitate foarte bună a aerului.

Pentru a crea o hartă a celor mai poluate judeţe din România, au fost luate în considerare atât datele de la cei peste 200 de senzori de monitorizare a calităţii aerului Airly amplasaţi în toată ţara, cât şi staţiile naţionale de referinţă existente acolo.

Astfel, top 5 judeţe cu cea mai proastă calitate a aerului din România include: Covasna, Ilfov, Iaşi, Dolj şi municipiul Bucureşti.

În acelaşi timp, judeţele cu cea mai bună calitate a aerului sunt: Harghita, Galaţi, Vâlcea, Brăila şi Satu Mare.

Potrivit sursei citate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) descrie calitatea aerului din România ca fiind moderat nesigură. “Mai mult, aceasta este schimbabilă şi se agravează semnificativ iarna, fiind cauzată în principal de încălzirea cu ajutorul centralelor termice şi de emisiile vehiculelor”, notează organismul mondial.

Conform raportului “Calitatea aerului în Balcani şi România”, publicat de Airly în 2020, alte surse importante de poluare a aerului sunt: industria minieră, generarea de energie electrică şi prelucrarea alimentelor.

Fondată în 2016, Airly este un start-up în domeniul tehnologiei curate, care oferă date ultra-locale, exacte şi predictive privind calitatea aerului, pentru a ajuta la combaterea poluării aerului la nivel global. Airly permite guvernelor, companiilor şi persoanelor fizice să reducă poluarea aerului la nivel global.

Sursa: Hotnews.ro