Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat nouă cetăţeni străini din R.D. Congo şi Tunisia, care au încercat să iasă ilegal din România spre Ungaria. O parte dintre ei a folosit documente franceze care aparţineau altor persoane, iar ceilalţi intenţionau să treacă ilegal în ţara vecină, pe la frontiera verde. Cu toţii voiau să ajungă în Franţa, dar sunt cercetaţi acum pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Concret, luni, 27 septembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Petea și Serviciului Teritorial P.F. Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transporturi Satu Mare, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat, la controlul efectuat în cooperare cu autoritățile maghiare, pentru a ieşi din România un cetăţean român care conducea un autoturism înmatriculat în România. În maşină se aflau, în calitate de pasageri, trei persoane (două femei şi un bărbat) care au prezentat la controlul de frontieră două documente eliberate de autorităţile franceze şi un paşaport eliberat de către autorităţile din R.D. Congo, cu permis de şedere Portugalia.
Deoarece polițiștii au avut suspiciuni privind documentele prezentate de cei trei pasageri, i-au condus la sediul S.P.F. Petea pentru continuarea verificărilor, unde s-a stabilit că documentele franceze nu aparţineau persoanelor în cauză, iar permisul de şedere cu însemnele autorităţilor din Portugalia era fals.
În continuarea cercetărilor, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la aproximativ 150 de metri de linia de frontieră, în zona de competenţă a Sectorului P.F. Petea, doi bărbaţi şi o femeie. La solicitarea polițiștilor de a se legitima, aceştia au prezentat documente de identitate emise de autorităţile franceze. Şi în acest caz cele trei persoane au fost conduse la sediul S.P.F. Petea pentru cercetări, unde s-a constatat că două dintre ele, s-au legitimat cu documente franceze care nu le aparțineau, iar cea de-a treia cu paşaportul francez personal valabil.
Astfel, în urma cercetărilor, s-a stabilit ca cele două grupuri aveau legătură între ele, cinci persoane fiind cetăţeni din R.D. Congo, cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, iar cea de a şasea este cetăţean francez, născut în R.D. Congo, care a declarat că i-a dat cartea de identitate personală unuia dintre congolezi, pentru a se legitima cu ea la ieşirea din România. Cu toţii intenţionau să ajungă pe teritoriul Franţei.
Cei șase cetățeni străini sunt acum cercetaţi pentru tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea și uz de fals.
Un alt eveniment pe linia migraţiei ilegale a fost înregistrat tot ieri, 27 septembrie, în jurul orei 22.00. Poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al S.T.P.F. Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transporturi Satu Mare, au depistat în municipiul Satu Mare trei persoane de origine afro-asiatică. Acestea nu posedau documente de identitate, dar au declarat că sunt cetăţeni tunisieni. Cele trei persoane au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare pentru continuarea cercetărilor.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că toţi sunt cetăţeni tunisieni, au vârste cuprinse între 27 şi 31 de ani şi intenționau să ajungă în Franţa.
Sursa: Poliția de Frontieră