Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Polițiștii au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19.
La data de 19 septembrie, au fost verificate 705 de persoane aflate în carantină, 855 aflate în izolare și au fost organizate 12 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 172 de persoane. Au fost controlate 19 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 42 de terase, restaurante, fast-food-uri, hoteluri și 72 de mijloace de transport persoane.
Echipele de control au depistat și sancționat 63 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.
Sursa: IPJ Satu Mare