PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident grav pe DN 19. Un sătmărean a ajuns cu autobuzul în șanț

Accident rutier produs, joi, pe Drumul Național 19, lângă Valea lui Mihai, unde un autobus condus de un sătmărean a ieşit în decor şi s-a răsturnat în şanţ s-a produs din vina şoferului, care a pierdut controlul asupra direcţiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, autobuzul circula pe direcţia Satu Mare – Oradea şi era condus de un bărbat în vârstă de 52 ani din comuna Pişcolţ, Satu Mare.

,,Între localităţile Valea lui Mihai şi Curtuişeni, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe sensul opus şi s-a oprit în şanţul din stânga”, a declarat joi seară, pentru BIHOREANUL, comisarul şef Alina Fărcuţa, explicând că în urma accidentului rutier, două persoane – şoferul şi o femeie în vârstă de 57 ani din comuna Ciumeşti, judeţul Satu Mare, pasageră în autobuz, au suferit multiple leziuni iar alte 10 persoane au fost rănite uşor. Potrivit surselor BIHOREANULUI, şoferului i s-ar fi făcut rău la volan.

Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii Biroului rutier Marghita, unde s-a deschis un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Ancheta este supravegheată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita.

Două victime transportate la spital cu elicoptere SMURD

Purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, Camelia Roşca, a transmis joi după-amiază că accidentul s-a soldat în total cu 19 victime, dintre care unele, cu răni minore, au refuzat transportul la spital. Două persoane au fost foarte grav rănite.

„Două victime au suferit răni grave (cod roșu medical), acestea fiind transportate cu elicopterele SMURD la spital (una la UPU Oradea, iar cealaltă la UPU Cluj). Alte 6 victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea: una aflată în cod galben medical, iar alte cinci victime rănite ușor (cod verde medical)”, se arată într-un comunicat al ISU, transmis pe marginea cazului.

Sursa: Bihoreanul

Exit mobile version