PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sătmăreanul Anton Cîmpan a câștigat Cupa României la spadă

De joi până duminică, la Bucureşti, s-a desfăşurat Cupa României la spadă cadeţi şi juniori. Probele au strâns zeci de sportivi de la diferite cluburi de scrimă din România, printre care s-au numărat și sportivii de la CS Satu Mare.

Potrivit informația-zilei.ro, sătmărenii Anton Cîmpan şi Marton Mezinger au mers foarte bine în concursul de sâmbătă, cei doi spadasini sătmăreni calificându-se cu destulă uşurinţă în semifinale. În aceasta fază a competiţiei, Marton l-a înfruntat pe Rareş Marghescu, de la CSA Steaua. Meciul a fost pe muchie de cuţit, cu doi sportivi care au vrut fiecare să dispute finala, în cele din urmă câştig de cauză având Rareş, victorios cu scorul de 15-13.

În a doua semifinală, Anton Cîmpan l-a întâlnit pe un alt stelist, George Petrache, pe care l-a întrecut cu 15-11. În ultimul act, confruntarea dintre Anton Cîmpan şi Rareş Marghescu a adus şi câştigătorul Cupei României 2021. El este Anton Cîmpan, care s-a impus cu 15-13. Medaliile de bronz au fost câştigate de Marton Mezinger (CS Satu Mare) şi George Petrache (CSA Steaua).

Rezultatele sportivilor de la CS Satu Mare:

 

Exit mobile version