A început Street Music Festival Satu Mare. Evenimentul a debutat în această după-masă, vineri, 3 septembrie, și îi va încânta pe sătmăreni pe toată durata weekendului.
Artiști din Japonia, Argentina, Italia și alte țări au sosit încă de ieri în Satu Mare. În ciuda dificultăților de călătorie, acrobatul Herosan a venit direct de la Tokyo. Tot ieri a venit și Sara Twister, o artistă participantă la cele mai mari festivaluri europene de muzică de stradă. Un alt nume important, The Charming JAY, îi va uimi pe sătmăreni cu abilitățile sale de magie, iar grupul Firebirds din Ungaria va prezenta un spectacol de foc și lumini.
Locațiile evenimentului vor fi următoarele:
- platoul de evenimente de pe Pasajul Corneliu Coposu, unde vor performa artiștii și acrobații;
- scena Ecomatrix, amplasată în parcul din Piața Libertății;
- scena TransPink de pe Pasajul Corneliu Coposu care va fi principala locație a muzicienilor de stradă;
- Red Hat YARD și curtea Muzeului de Artă vor găzdui, de asemenea, spectacole, dar și unele zone din Piața Libertății unde vor mai fi prezenți muzicieni de stradă.
,,Începând din acest an, ne extindem publicitatea în sistemul WizzAir, unde promovăm evenimentul și orașul ca și destinație de city break. Scopul nostru este de a face Satu Mare mai atractiv atât pentru turiștii din țară, cât și pentru cei din străinătate: asigurăm organizarea evenimentelor de divertisment pentru sătmăreni prin care promovăm orașul și atragem turiști”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
VIDEO —-> AICI.
PROGRAMUL COMPLET: