PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Captură de țigări în trafic, în Negrești. Contrabandistul, reținut pentru 24 de ore

La data de 8 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare sprijiniți de polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au desfășurat o acțiune în orașul Negrești-Oaș, pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigarete.

Astfel, în jurul orei 12.00, au oprit în trafic, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 55 de ani, din București, în interiorul căreia au identificat 200.000 de fire țigarete de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 110.000 de lei.

Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării iar față de persoana de la volan polițiștii au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version