PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Centrul Nou din Satu Mare prinde contur. Se lucrează în ritm alert

Centrul Nou din municipiul Satu Mare prinde contur pe zi ce trece. Muncitorii lucrează în ritm alert, pentru ca lucrarea să fie finalizată în termen.

Se lucrează în continuare în zona fântânii arteziene, iar Piața 25 Octombrie este tot mai aproape să se transforme într-un centru civic modern. De asemenea, a început și amenajarea zonelor verzi.

Primarul Kereskenyi Gabor a declarat, în această vară, că termenul de finalizare este undeva în aprilie-mai 2022.

Proiectul propune reconfigurarea Pieței 25 Octombrie, integrarea în peisajul arhitectural a unei piste de biciclete, refacerea fântânii arteziene și amenajarea unui spațiu public generos pentru organizarea de evenimente și întruniri publice.