PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. DIICOT a descins în Satu Mare. Percheziții pentru destructurarea unui grup infracțional

La data de 05.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 6 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2019, pe raza județului Brașov, a fost constituită o grupare infracțională organizată, cu puternice legături transfrontaliere, în scopul obținerii unor importante surse de venit din distribuția, deținerea şi comercializarea de țigarete și alcool de contrabandă.

Membrii grupării au acționat împreună și în mod repetat, în această perioadă, în activitățile de contrabandă derulate în mod coordonat, pe două eșaloane, respectiv eșalonul de livrare a mărfii către distribuitori și eșalonul de deținere și distribuție a țigaretelor de contrabandă.

La data de 04.10.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unor membri ai grupului infracțional, după ce au plasat, în mai multe locații de pe raza județului Brașov, țigarete de contrabandă și diverse cantități de alcool.

La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov au efectuat un număr de 17 percheziții domiciliare, pe raza județelor Brașov, Bihor și Satu Mare, în urma cărora au fost ridicate 16.772 de pachete de țigarete, peste 1.500 de litri de alcool de contrabandă, precum și 296.850 de lei, 149.320 de euro și 1.150 de lire sterline.

În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea și SCCO Satu Mare, al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Bihor și Satu Mare, precum și al lucrătorilor din cadrul direcțiilor regionale vamale Brașov și Cluj-Napoca. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.


Sursa: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

 

Exit mobile version