PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Irakieni opriți de polițiști în județul Satu Mare. Voiau să ajungă în vestul Europei

Duminică, 17 octombrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul SPF Berveni, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 12.00, pe direcţia localităţii Oar, la aproximativ 300 de metri de linia de frontieră, poliţiştii de frontieră au depistat un grup format din patru persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Acestea au fost conduse la sediul STPF Satu Mare, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că sunt cetăţeni irakieni (trei adulţi cu vârste cuprinse între 32 şi 35 de ani şi un copil în vârstă de doi ani), solicitanți de azil în România.

Persoanele intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version