„Să respect pe cel care m-a învățat această artă, la fel ca pe proprii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc” – am spicuit din Jurământul lui Hippocrate, un crez al oricărui absolvent al facultăţilor de medicină. Printre ei şi studenţii medicinişti de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, care sunt „în prima linie” a luptei cu valul 4 al perfidului virus COVID-19.
Parteneriatul dintre Crucea Roşie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Liga Studenţilor UVVG a făcut posibil ca, numai în acest an, peste 120 de studenţi ai Facultăţii de Medicină Generală să facă voluntariat la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul SCJU Arad. Meritul aparţine preşedintelului Ligii Studenţilor UVVG, Arnold Marchiş, care a reuşit o mobilizare extraordinară printre studenţii medicinişti. Totul sub supravegherea şi cu susţinerea necondiţionată a dnei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Recent, 56 de studenţi de la Facultatea de Medicină Generală UVVG s-au întâlnit cu dr. Radu Jipa, medicul-şef al UPU Arad, pentru a pune la punct mecanismul de aplicare a măsurilor ce se impun în Unitatea de Primire Urgenţe, în contextul valului 4 de COVID-19. Vaccinaţi şi împărţiţi în două grupe, cu un program de şase ore pe zi (schimbul I de la 10 la 16 şi schimbul II, de la 16 la 22), studenţii medicinişti de la UVVG dau o reală mână de ajutor cadrelor medicale de la UPU, mult încercate în aceste zile de explozia de cazuri de coronavirus.
Studentă în anul 6 la Facultatea de Medicină Generală UVVG, aspirantă la un post de medic la UPU şi una dintre cele mai active studente în acţiuni de voluntariat, Florina Denisa Stana ne-a vorbit despre rolul voluntarilor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad: „Suntem acolo să ajutăm, să răspundem la solicitările medicilor. Urmâm întocmai indicaţiile primite şi degrevăm medicii de lucruri ce pot fi făcute şi de noi. Plecând de la transportul bolnavilor pe secţii şi până la administrarea de medicaţie conform prescrierilor medicale. Mulţumesc dr. Radu Jipa, medicul-şef al UPU Arad şi dnei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, datorită cărora ne putem perfecţiona în cea mai grea secţie a SCJU Arad, practic în inima spitalului, pentru a acumula experienţă în drumul nostru spre desăvârşirea ca medici. Pe plan personal, îmi doresc să devin medic la UPU, iar voluntariat fac de când am început Facultatea de Medicină. Am fost trei ani la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, iar în ultima perioadă am trecut la Unitatea de Primire Urgenţe, unde mă regăsesc şi îmi face o deosebită plăcere să învăţ de la medici cu experienţă”.
La rândul ei, dna prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a punctat importanţa voluntariatului: „Susţin voluntariatul încă de pe vremea când eram studentă. Le mulţumesc studenţilor noştri pentru implicarea activă şi asumatăîncă din primele zile de pandemie, când Arnold Marchiş, preşedintele Ligii Studenţilor UVVG, a venit şi mi-a prezentat această iniţiativă. Apreciez devotamentul şi consecvenţa studenţilor voluntari, ajutorul lor fiind atât de necesar acum, în plin val 4 al pandemiei de Covid-19, când UPU Arad este sufocat de numărul mare de infectaţi”.
Comunicat de presă Universitatea de Vest ’’Vasile Goldiș’’