PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

COVID. Continuă controalele în Satu Mare. Peste 100 de persoane au fost amendate

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și de informare a operatorilor economici cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID

Polițiștii au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19. Astfel, în acest sfârșit de săptămână, 6 – 7 noiembrie, au fost verificate 805 persoane aflate în carantină și 2.125 de persoane aflate în izolare.

Au fost instruiți reprezentanții a 277 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la noile reglementări și controlate 144 de mijloace de transport persoane. Echipele de control au depistat și sancționat 145 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Sursa: IPJ Satu Mare